Cursul european nu este pus în pericol prin acţiunile noastre, Valeriu Streleţ

Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, spune că acţiunile formaţiunii legate de voturile exprimate în şedinţa de vineri, 3 mai, în Parlament, nu pun în pericol cursul european al Republicii Moldova. În acelaşi timp votul PDM din 5 martie prin care a fost demis Guvernul reprezintă un element de deturnare a acestui curs. Reacţia vine după declaraţiile preşedintelui PDM, Marian Lupu, potrivit cărora unii oficiali europeni au remarcat că anumite acte legislative adoptate vineri pot stopa parcursul european al Republicii Moldova şi procesul de negocieri pe marginea Acordului de Asociere cu UE, notează IPN.

„Cu certitudine, PLDM se va menţine pe vectorul său strategic de bază de integrare europeană a Republicii Moldova, în maniera în care şi-a adus până în prezent contribuţia la atingerea acestui scop. Nu cred că are cineva posibilitatea de a contesta contribuţia partidului nostru la integrarea europeană a Republicii Moldova”, a spus Valeriu Streleţ.

Preşedintele fracţiunii a mai spus că PDM în ultima perioada a acţionat prin şantaj, presiuni,  „răsucirea mâinilor la spate”, cu forţarea de a vota proiecte care pe alocuri erau total deplasate din câmpul legislativ. „Dacă PDM acceptă noi reguli de joc în favoarea Republicii Moldova, nu în favoarea unui grup mic de cetăţeni, atunci ar putea deveni partener de dialog. Dacă nu vor accepta aceste reguli de joc, să o spună public”, a afirmat Valeriu Streleţ.

Făcând referire la mai multe proiecte care au fost votat la sfârşitul lunii aprilie, printre care sistemul electoral mixt, eliminarea paşapoartelor sovietice, Valeriu Streleţ a spus că votarea lor a constituit o greşeală care a fost comisă din cauza presiunii exercitate de PDM. „Ni s-au răsucit mâinile, s-a dorit cu orice preţ votarea, promulgarea acestor proiecte până la data de 22 aprilie, când Curtea Constituţională a declarat neconstituţional decretul preşedintelui privind  desemnarea liderului PLDM în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru”, a declarat deputatul.

Valeriu Streleţ a mai menţionat că votul din şedinţa de vineri, 3 mai, dat pentru unele proiecte împreună cu PCRM, „este mult mai argumentat, mult mai conştientizat, deoarece s-a scos de sub influenţa unui partid politic o serie de instrumente care au ţinut în calitate de ostatici cetăţenii Republicii Moldova, cum ar fi Procuratura Generală, Centrul Naţional Anticorupţie, Curtea Constituţională”.

În cadrul şedinţei de vineri, 3 mai, a Parlamentului, deputaţii PLDM împreună cu ai PCRM au votat mai multe acte legislative prin care au fost date mai multe competenţe prim-ministrului interimar şi Guvernului demis; Centrul Naţional Anticorupţie a fost trecut din subordinea Parlamentului în cea a Guvernului; judecătorii de la Curtea Constituţională ar putea fi demişi de către deputaţi. De asemenea, s-a revenit la practica când persoanele care deţin paşapoarte sovietice pot participa la alegeri, a fost interpretată moţiunea de cenzură din 5 martie şi altele.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE