Transportatorul naţional Air Moldova, împreună cu alţi 3 operatori, va efectua de săptămâna viitoare curse regulate Chişinău-Antalya. Pasagerii care aveau procurate bilete pe acestă destinaţie, la cursele companiei turceşti Sky Airline, le vor putea folosi. Declaraţia a fost făcută de şeful Agenţiei Turismului, Nicolae Platon, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.
Acum câteva zile, Sky Airlines a anulat zborurile Chişinău-Antalya din cauza unor probleme financiare. Până în acest moment nu a fost anunţat dacă compania turcească a intrat sau nu în insolvabilitate, sau a fost recunoscută drept companie falimentară. Nicolae Platon spune că, deocamdată, contractul cu Republica Moldova nu este anulat şi în orice moment compania turcească poate să reia cursele pe această destinaţie.
Şeful Agenţiei Turismului a mai spus că operatorul turc a anunţat despre anularea cursei din 3 iunie cu o oră înainte, iar 340 de pasageri au rămas în aeroport. În această situaţie operatorii turistici au fost nevoiţi să cazeze turiştii în hotelurile din Chişinău şi, respectiv, pe cei din Antalya. Operatorii turistici au anunţat deja că vor acţiona în judecată transportatorul aerian pe motiv că a încălcat regulamentul care prevede că anularea zborului trebuie comunicată cu cel puţin 24 de ore înainte.
Nicolae Platon a adăugat că zborurile Chişinău-Antalya vor fi nocturne şi vor fi efectuate de Air Moldova, Moldavian Airlines, Turkish Airline şi Atlasjet. Săptămânal spre Antalya vor fi operate 15 curse.
Pe 3 iunie, compania aeriană Sky Airlines din Turcia, care opera curse Chişinău-Antalya, şi-a anulat toate zborurile programate pentru această vară. Pasagerii au fost nevoiţi să aştepte mai bine de 13 ore în aeroport până când au fost preluaţi de o altă navă a unei companii aeriene din Republica Moldova.