Cuplurile care îşi vor sărbători nunţile de aur în 2008 vor primi câte o mie de lei

Consiliul municipal Chişinău (CMC) a decis majorarea ajutorului material oferit de către municipalitate cuplurilor care îşi sărbătoresc nunţile de aur de la 500 la o mie de lei. Din 2008, Primăria capitalei va aloca bani doar pentru celebrarea nunţilor de aur, ajutorul material unic de 5 mii de lei pentru persoanele longevive fiind acordat de Fondul municipal pentru susţinerea socială a populaţiei. 30 de cupluri vor sărbători lunar 50 de ani de la înregistrarea căsătoriei, în total fiind prevăzute 360 mii lei pentru ajutorul material oferit acestora. Celebrarea nunţilor de aur se efectuează solemn în incinta Oficiului Stării Civile din strada Maria Cibotari 1, unde cuplurile sunt înregistrate în „Cartea omagierilor” şi sunt felicitate de conducerea Primăriei. Din 1997 şi până în prezent au celebrat nunta de aur 1968 de cupluri din capitală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.