Cunoaște candidații din circumscripția ta! Nr. 21: Criuleni, Dubăsari

Circumscripția Nr. 21: Criuleni, Dubăsari cuprinde teritorial orașul Criuleni și alte 21 de localități din raionul Criuleni, precum și trei localități din raionul Dubăsari. Alegătorii își vor da votul la secțiile de votare 21/1-21/39. Câștigător în circumscripția uninominală este desemnat candidatul care acumulează cel mai mare număr de voturi, indiferent de prezența la urne.

Primul în buletinul de vot este candidatul Partidului Democrat, Veaceslav Burlac, de meserie manager. În anul 2015, a fost ales consilier raional, iar din anul 2017 este președinte al raionului Criuleni. Candidatul este președintele organizației teritoriale Criuleni a PDM și membru al Consiliului Național Politic al PDM. Pentru perioada 1 ianuarie 2017- 26 decembrie 2018, declară, împreună cu soția, salarii în valoare de 238 de mii de lei, dar și 240 de mii de lei din alte surse de venit decât cele salariale. Familia declară că are în proprietate un teren agricol, un apartament și un automobil.

Pe locul doi în buletin este candidatul Partidului Socialiștilor, Sergiu Berzan, de meserie inginer-silvicultor, psihopedagog. Candidatul este vicepreședinte al raionul Dubăsari din iulie 2017. Anterior, a activat în calitate de administrator al unei companii specializate în transportul internaționale de mărfuri, al căreia co-fondator este. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, Sergiu Berzan declară salarii în valoare de peste 163 de mii de lei, dar și peste 18 mii de lei – indemnizații pentru copii. Candidatul nu declară bunuri în proprietate.

Pe locul trei este candidatul Partidului Politic Șor, Serghei Duminica, lucrător în cultură. Acesta este directorul Bazei de odihnă Feroviară din orașul Vadul lui Vodă. Conform alege2019.md, în urma alegerilor locale din 2015, devine consilier raional în Criuleni și consilier local în satul Slobozia-Dușca din partea PCRM. În iulie 2018, a fost desemnat reprezentant Împuternicit al PP Șor în raionul Criuleni. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul declară salarii în valoare de aproape 11 mii de lei, dar și venituri, împreună cu soția, de peste 93 de mii de lei din pensii. Candidatul are în proprietate un teren forestier, un teren extravilan, șapte terenuri agricole, cotă parte dintr-un apartament, casă de locuit și un automobil.

Pe locul patru în buletinul de vot este candidatul blocului electoral ACUM DA  PAS, actualul deputat al Partidului Liberal, Lilian Carp. Candidatul este profesor de istorie, lector universitar. Parlamentarul este și vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Anterior a fost șeful Cabinetului primarului general al municipiului Chișinău. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul declară, împreună cu soția, venituri în valoare de peste 621 de mii de lei. Familia are în proprietate un apartament și două autoturisme.

Pe locul cinci este candidatul independent, Andrei Porubin, profesor de educație fizică. Candidatul, care în prezent este neangajat, a activat în calitate de șef al Serviciului Pază la Casa Presei. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, declară, împreună cu soția, venituri în valoare de peste 136 de mii de lei. Acesta are în proprietate un automobil.

Pe locul șase este candidatul Partidul Liberal, Gheorghe Ojog, inginer-mecanic de profesie. Acesta este primar al satului Corjova, raionul Criuleni. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul declară salarii în valoare de peste 445 de mii de lei, dar și peste 91 de mii de lei din pensii. Gheorghe Ojog are în proprietate cinci terenuri extravilane, aproape 50 de terenuri agricole, două terenuri intravilane, o casă de locuit și un automobil.
–––

Rubrica IPN „Cunoaște candidații din circumscripția ta!” prezintă candidații înregistrați în fiecare circumscripție uninominală, în ordinea înregistrării în buletin.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.