Circumscripția Nr. 17: Nisporeni, Strășeni cuprinde teritorial orașul Nisporeni și alte 22 de localități, precum și alte trei localități din raionul Strășeni. Alegătorii își vor da votul la secțiile de votare 17/1-17/50. Câștigător în circumscripția uninominală este desemnat candidatul care acumulează cel mai mare număr de voturi, indiferent de prezența la urne.
Primul pe buletinul de vot este candidatul și liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, de meserie inginer, economist, jurist. A fost deputat între anii 2010 și 2013, și 2014-2015, deținând și funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului. Anterior, a fost președinte al CA BC „Victoriabank”. A fost și director comercial, apoi director general și vicepreședinte la SA „Petrom Moldova”. Este președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din Republica Moldova și fondatorul Fundației „Edelweiss”. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-26 decembrie 2018, declară peste 15 milioane de lei, 4,5 milioane de euro și peste 347 de mii de dolari – venituri obținute din înstrăinarea sau deținerea valorilor mobiliare sau a cotelor-părți în capitalul social al societăților comerciale. Din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile, a obținut aproape un milion de lei, iar din alte surse legale – peste 46 de mii de franci elvețieni și 15 mii de dolari. Liderul democrat declară în proprietate un apartament, două garaje, spațiu comercial, patru automobile, dar și alte bunuri imobile.
Pe locul doi în buletin este candidatul Partidului Socialiștilor, Pavel Artamonov, specialist în administrație publică. Conform alege2019.md, în perioada 1999-2004, candidatul a activat în calitate de antrenor-profesor de haltere în cadrul școlii sportive din orașul Nisporeni. Între 2004-2015, a lucrat ca șofer la compania SRL „Tavisma” din Nisporeni. Din 31 octombrie 2017, Pavel Artamonov este consilier orășenesc în orașul Nisporeni din partea PSRM. Din 2016 și până în prezent, Pavel Artamonov este președintele organizației teritoriale Nisporeni. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-26 decembrie 2018, candidatul declară, împreună cu soția, salarii în valoare de peste 73 de mii de lei. Candidatul are în proprietate două autoturisme.
Pe locul trei în buletinul de vot este candidatul Blocului electoral ACUM DA PAS, Ion Terguță, vicepreședinte al Partidului Liberal Democrat. Ion Terguță este de meserie jurnalist și economist. În anul 2017, a fost director la postul de televiziune TV8, iar anterior a fost și director la Reprezentanța Națională a Republicii Moldova a TRCI „MIR”. Candidatul a deținut și funcția de vicedirector la Agenția de Presă Info-Prim. Pentru perioada 1 ianuarie 201-31 decembrie 2018, Ion Terguță declară, împreună cu soția, salarii în valoare de 1,3 milioane de lei.
Pe locul patru este candidatul Partidului Comuniștilor, Mihail Ciorici, de meserie inginer-tehnolog, economist, în prezent pensionar. Mihail Ciorici este consilier raional Nisporeni din partea PCRM. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul declară, împreună cu soția, venituri în valoare de 49 de mii de lei, dar și peste 248 de lei din pensii. Concurentul electoral are în proprietate o casă de locuit, dar și un automobil.
Pe locul cinci în buletinul de vot este candidatul independent, Iurii Cărbune, de meserie economist. Acesta este managerul companiei SRL „Ideal Casa”, specializată în comercializarea materialelor de construcție. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, venituri obținute de la locul de muncă de bază, în valoare de aproape 78 de mii de lei. Acesta a mai obținut peste 11 mii de lei din darea în arendă a unui teren agricol, dar peste 199 mii de lei de la Consiliul raional și orășenesc. Soția candidatului a ridicat peste 32 de mii de lei din indemnizația pentru creșterea copilului. Familia are în proprietate două terenuri intravilane, un teren agricol, trei apartamente, o casă de locuit, dar și două automobile.
–––
Rubrica IPN „Cunoaște candidații din circumscripția ta!” prezintă candidații înregistrați în fiecare circumscripție uninominală, în ordinea înregistrării în buletin.