Cum explică specialiştii cazurile confirmate de COVID-19 după imunizare

Toate vaccinurile administrate pentru a preveni COVID-19 nu conţin în sine virusul SARS-CoV-2. Vaccinurile anti-COVID nu induc, nu provoacă și nici nu declanşează boala, a explicat profesorul universitar  Ninel Revenco, coordonator al Grupului național de comunicare privind vaccinarea. „Vaccinurile sunt sigure şi eficiente. Odată ce pacientul a fost vaccinat, în perioada post-vaccinală, trebuie respectate măsurile de protecţie pentru a nu se infecta. Noi, după prima injectare, nu suntem protejaţi de această maladie, suntem doar în proces de a forma anticorpi. Chiar şi după al doilea rapel, când deja suntem vaccinaţi, tot vom respecta aceste reguli de aur precum distanţa socială, spălatul mâinilor şi purtatul măştii”, a menționat Ninel Revenco, într-o conferință de presă la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Epidemiologul ANSP, Laura Ţurcan, a precizat că în Republica Moldova, din 2 martie, când a început campania de imunizare, până astăzi, 16 martie, au fost înregistrate patru cazuri confirmate cu COVID-19 după imunizare. Persoanele au fost vaccinate în perioada de incubaţie, când nu ştia că sunt infectate. Această perioadă poate varia între 2 şi 10 zile, explică Laura Ţurcan.

La întrebarea: „Câţi medici au refuzat să se vaccineze contra COVID-19”, medicul epidemiolog Alexei Ceban, din Secția supraveghere epidemiologică a bolilor prevenibile prin vaccinări a ANSP, a răspuns ca nu este vorba de refuz, ci poate ezitare la vaccinare. „Sunt milioane de doze administrate şi s-a demonstrat că au impact în diminuarea morbidităţii, în special pentru formele grave şi decese”, a spus epidemiologul. Cu referire la faptul că Ministerul Sănătăţii nu confirmă prezenţa tulpinii britanice pe teritoriul Republicii Moldova, Alexei Ceban, a menţionat că ministerul dispune, la momentul actual, doar de răspunsul primit pentru probele trimise în Germania în luna decembrie. Ulterior, au fost transmise şi alte probe, rezultatele pentru care încă nu au venit.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.