Temperaturile ridicate înregistrate pe parcursul lunii aprilie, care se menţin şi în mai, prezintă un pericol real pentru culturile agricole. Specialiştii susţin că Republica Moldova este în prag de secetă, iar unele culturi de primăvară deja au fost afectate.
Solicitat de IPN, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de cereale „ANPC-Agro”, Nicanor Buzovoi, a menţionat că pericolul de secetă creşte de la o zi la altă, iar în prezent suntem la limita cantităţii de umiditate în sol.
„Deja sunt şi culturi afectate, cum ar fi mazărea verde pentru conservare. Mazărea a început să înflorească, iar din cauza lipsei de precipitaţii, în loc de 6 păstăi, sunt doar 2 sau chiar o păstaie. Dacă temperaturile ridicate se vor menţine încă o săptămână, va fi afectat şi porumbul”, a menţionat Nicanor Buzovoi.
Şi grâul începe să se usuce. Mai puţin afectate sunt rapiţa şi floarea soarelui.