Cu privire la desfăşurarea Adunării Generale Anuale a acţionarilor BC „MOBIASBANCĂ - Groupe Société Générale” S.A.

27 aprilie 2017

Executivul Mobiasbancă informează opinia publică şi factorii interesaţi că în data de 27 aprilie 2017 a avut loc Adunarea Generală Anuală a Acţionarilor Băncii Comerciale ”MOBIASBANCĂ - Groupe Société Générale” S.A., în cadrul căreia au fost examinate opt subiecte de interes atât pentru acţionari, cât şi pentru bancă.

Astfel, au fost prezentate Rapoartele de activitate ale Consiliului Băncii, Organului Executiv şi ale Comisiei de Cenzori pentru anul 2016, precum şi au fost stabilite direcţiile prioritare de dezvoltare a băncii pentru anul 2017. Obiectivele stabilite pentru anul anterior au fost realizate, Mobiasbancă înregistrând un indicator ascendent de dezvoltare, reuşind: creşterea bazei de clienţi, majorarea venitului bancar net şi sporirea eficienţei operaţionale.

Acţionarii băncii au apreciat că indicatorii financiari majori ai Mobiasbancă au înregistrat o evoluţie pozitivă în anul 2016: cota de piaţă a creditelor şi depozitelor a crescut semnificativ, numărul clienţilor activi a crescut cu circa 10%, activele totale ale băncii au crescut cu aproximativ 23%, portofoliul de credite a înregistrat o majorare notabilă  cu 4,6% atât pentru persoane fizice, cât şi pentru clienţi corporativi. Portofoliul de depozite a crescut cu 27% comparativ cu anul precedent. Evoluţia indicatorilor de eficienţă a fost una ascendentă. Venitul Net Bancar a crescut cu 10%, în timp ce cheltuielile operaţionale au scăzut cu 1.9%. Profitul net a crescut cu 42% faţă de anul precedent, ceea ce a favorizat şi creşterea rentabilităţii capitalului.

Cu referire la direcţiile prioritare ale Mobiasbancă pentru anul 2017, viziunea şi strategia managementului este orientată spre client şi necesităţile acestuia, având strategia de a fi cea mai fiabilă, sigură şi de încredere bancă, construind relaţii de durată cu clienţii prin angajamentul echipei sale, de a oferi soluţii moderne şi procese simplificate.

În anul curent acţionarii băncii vor primi dividende în mărime de 16.33 MDL per acţiune, ceea ce constituie în total 163.2 mil. MDL sau 50% din profitul net. Valoarea dividendelor a crescut cu 50% în comparaţie cu anul precedent. Adunarea Generală a Acţionarilor a decis că profitul rămas după achitarea dividendelor urmează să fie trecut la capitolul „Profit nedistribuit”.
 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.