Cu o probabilitate de 95%, și după 1 ianuarie gazele naturale vor ajunge în Republica Moldova pe traseul tradițional. Chiar și așa, autoritățile au asigurat un scenariu alternativ. Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu în cadrul unui interviu video pentru IPN.
Potrivit premierului, riscul aprovizionării cu gaze a Republicii Moldova a existat, există și va exista, „dar societatea se poate odihni liniștit, o să fie totul ok după 1 ianuarie”. Pentru a asigura securitatea energetică a țării, e nevoie de diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze și energie electrică. În acest sens, a fost semnat un acord cu Banca Mondială, de conectare a sistemul electroenergetic la sistemul european, cu o valoare de 60 de milioane de dolari, a menționat premierul.
Există și gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău. Ion Chicu susține că primul pas real pentru a avea la anul acest gazoduct funcțional a fost făcut zilele curente, când Banca Europeană Pentru Reconstrucție și Dezvoltare a aprobat proiectul de finanțare a acestui gazoduct pentru dezvoltatorul român. „Un moment important este însă că acest gazoduct nu are capacitatea suficientă pentru a aproviziona toată țara și, dacă gazul nu vine de la Gazprom, nici în România nu va fi suficient gaz pentru ca să se împartă și cu alții”, a explicat prim-ministrul.
Ion Chicu menționează că, atât timp cât nu există un contract oficial dintre Ucraina și Rusia privind tranzitarea gazelor, toate instituțiile statului rămân în alertă.
Interviul „Viziunea prim-ministrul Ion Chicu asupra stării de lucruri în societatea moldovenească la intersecția anilor” este parte a ciclului „Răscrucea de ani prin prisma idealului de a trăi bine acasă”, la care au acceptat invitația președintele Igor Dodon, precum și liderii principalelor partide parlamentare Andrei Năstase, Pavel Filip și Maia Sandu.