Cu eşecuri şi reuşite Primăria întâlneşte noul an

Municipalitatea încheie anul 2010 cu mai multe regrete, dar şi cu reuşite. Este declaraţia primarului general, Dorin Chirtoacă, făcută la o conferinţă de presă de totalizare a activităţii Primăriei în anul care se sfârşeşte, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, principalele cauze pentru care nu au putut fi rezolvate mai multe probleme cu care se confruntă locuitorii municipiului Chişinău a fost bugetul auster, dar şi instabilitatea politică. „Mi-aş fi dorit să ne fi bucurat de mai multă linişte şi stabilitate politică. Totodată, ar fi fost mai util să fi avut Primăria un buget mai mare. Astfel ar fi fost întreprinse mai multe proiecte. Totuşi, problemele municipiului trebuie să fie cunoscute, nu ascunse. Numai în acest mod acestea vor putea fi rezolvate”, a spus Dorin Chirtoacă. Primarul a subliniat că şi în acest context dificil municipalitatea a reuşit să se descurce şi să obţină rezultate importante, chiar istorice. Dorin Chirtoacă s-a referit în context la finalizarea lucrărilor de la staţia de epurare, alocarea compensaţiilor pentru căldură, procurarea a 102 troleibuze noi, finalizarea lucrărilor de reabilitare „Valea Morilor”, lansarea Programului „Prima Casă”, amenajarea terenurilor de joacă pentru copii, dar şi reparaţia câtorva străzi din capitală. Primarul general susţine că municipalitatea a reuşit să se descurce şi la capitolul dotarea cu aparataj modern a instituţiilor medicale, reparaţia parţială a acestora, construcţia unor edificii noi, cum ar fi sediul Primăriei în localitatea Cruzeşti, darea în exploatare a unei grădiniţe-şcoli în Stăuceni, dar şi realizarea programului „Oraşul meu-ograda mea”. „Vom depune eforturi pentru a recupera cele 500 de milioane lei pe care ni le-au luat în 2008, prin anularea impozitelor pe venitul agenţilor economici. Un alt punct ţintă urmează a fi descentralizarea puterii, pentru că Primăria răspunde de multe, dar nu are puterea de a-i sancţiona pe cei care încalcă, nu are pârghiile necesare”, a declarat Dorin Chirtoacă cu referire la planurile pentru noul an.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.