Cu 5 ani întârziere, plasamentul copiilor cu dizabilităţi a devenit posibil şi în Moldova
Republica Moldova este restanţieră la capitolul plasamentului temporar al copiilor cu dizabilităţi. Directorul de programe din cadrul asociaţiei obşteşti „Parteneriate pentru fiecare copil”, Daniela Mămăligă, spune că iniţiativa în cauză a putut fi materializată cu 5 ani întârziere de la aprobarea, în anul 2007, a regulamentul acordării acestui tip de asistenţa socială, transmite Info-Prim Neo.
Plasamentului temporar al copiilor cu dizabilităţi sau plasamentul de răgaz, cum i se mai spune, presupune că, pe o perioadă anumită, părinţii care au un copil cu dizabilităţi pot să-l dea în plasament în familia unui asistent parental profesionist, pentru a folosi acest timp pentru a merge la odihnă sau a rezolva careva probleme personale.
Acest tip de plasament s-a dovedit a fi mai uşor decât se considera iniţial, spune Daniela Mămăligă. S-a demonstrat că asistenţii sociali care iau un plasament un astfel de copil nu au nevoie de pregătire medicală sau psihologică cum se credea la început. E nevoie doar să ţină cont de necesităţile speciale ale copilului. Practica nu este nouă. În Statele Unite ale Americii, spre exemplu, acest tip de serviciu există deja de peste 200 de ani.
În Republica Moldova asistenţii parentali profesionişti care iau în plasament un copil cu dizabilităţi primesc 27 de lei pe zi. Până la acest moment, în cadrul unui proiect-pilot, banii au fost oferiţi de Uniunea Europeană, iar pe viitor se vor căuta alte surse financiare pentru continuarea acestei practici.
Specialistul a mai specificat că, înainte de a fi luaţi în familiile asistenţilor parentali, copii cu dizabilităţi trec printr-o perioadă de acomodare şi de potrivire cu familia care oferă plasament de răgaz.
În Republica Moldova sunt circa 15 mii de copii cu dizabilităţi care cresc în familii.