Consiliul Suprem de Securitate precizează că obiectivul prioritar și în acest an va fi achiziționarea gazelor la cele mai avantajoase prețuri de pe piață și formarea de stocuri suficiente. La ședința de joi, convocată de președinta Maia Sandu, membrii CSS au evaluat situația din sectorul energetic și a venit cu recomandări pentru autoritățile competente, transmite IPN.
După ședința CSS declarații de presă nu s-au făcut. Administrația prezidențială a emis un comunicat de presă în care se menționează că membrii CSS au vorbit despre măsurile întreprinse de instituțiile statului pentru asigurarea cu gaze naturale și energie electrică în perioada următoare, despre mersul realizării proiectelor majore de investiții în domeniul energetic și despre programele de eficiența energetică.
În urma informațiilor prezentate de autoritățile competente, membrii CSS au venit cu mai multe decizii și recomandări. Statul trebuie să fie pregătit să asigure consumatorilor accesul continuu la resursele energetice – gaze, electricitate, agent termic în orice condiții și context regional. La fel, în caz de necesitate, să poată oferi ajutorul necesar categoriilor vulnerabile de cetățeni.
„Prin eforturile făcute de autorități, Republica Moldova își întărește securitatea energetică, iar instituțiile competente, indiferent de orice scenariu, vor putea livra cetățenilor energie electrică și căldură în sezonul următor de încălzire”, se arată în comunicatul de presă al administrației prezidențiale.