CSM va selecta vineri judecătorul CC. La funcție aspiră un judecător și un procuror

Doi candidați s-au înscris la concursul pentru suplinirea funcției de judecător la Curtea Constituțională din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Selectarea învingătorului urmează să aibă loc vineri, transmite IPN.

CSM anunță că cereri de participare în concurs a depus Viorica Puica, președintă interimar a Curții Supreme de Justiție, precum și Sergiu Russu, procuror-șef al Secției Combatere trafic de ființe umane al Procuraturii Generale.

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat ședință pentru ziua de vineri, 24 noiembrie. Pe ordinea de zi se regăsește și desfășurarea concursului pentru desemnarea unui judecător la Curtea Constituțională.

Curtea Constituțională are șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistratului. Mandatul unui judecător desemnat de CSM a rămas vacant ca urmare a decesului lui Eduard Ababei în ianuarie 2021.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.