Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) solicită demisia judecătorului Curții Constituționale Corneliu Gurin. Aceasta, după ce membrii Consiliului au analizat avizul Comisiei de la Veneția cu privire la deciziile luate de Curtea Constituțională în perioada 7-9 iunie, transmite IPN.
Totodată, membrii CSM au solicitat președintelui interimar al Curții Constituționale dispunerea unui control referitor la încălcarea obligațiunilor de către Corneliu Gurin.
Corneliu Gurin, a fost procuror general al Republicii Moldova în perioada aprilie 2013 – martie 2016. Consiliul Superior al Magistraturii l-a propus în funcția de judecător la Curtea Constituțională în decembrie 2018.
În Avizul Comisiei de la Veneția se menționează că în Republica Moldova nu au existat condiții de dizolvare a Parlamentului, iar majoritatea parlamentară formată din PSRM și ACUM a acționat în limitele Constituției atunci când a instalat noul guvern condus de Maia Sandu. Comisia de la Veneția consideră „fără precedent” felul în care instanța constituțională de la Chișinău a calculat când expiră termenul de trei luni oferit pentru învestirea noului guvern, după care intervin circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului.