Consiliul Superior al Magistraturii urmează să se întrunească marți în prima ședință după numirea de către Parlament a trei membri noi din rândul non-judecătorilor, transmite IPN.
Ordinea de zi a ședinței este semnată de Nina Cernat, unica membră rămasă din componența precedentă, după ce colegii ei au depus cereri de demisie. Pe ordinea de zi sunt incluse 9 chestiuni, iar în calitate de raportori sunt și cei trei membri noi, numiți joi de Parlament: Tatiana Ciaglic, Alexandru Postica și Ion Guzun.
Urmează a fi examinată sesizarea Curții Constituționale referitoare la controlul constituționalității prevederilor art. 15 și art. 9 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. De asemenea, se va discutat Planul de acțiuni al CSM pentru anul 2023, dar și demersurile unor judecători etc.
Potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii este format din șase magistrați aleși prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor și de către șase non-judecători desemnați de către Parlament. Adunarea Generală a Judecătorilor nu a ales deocamdată membrii CSM din rândul judecătorilor. Întrunirea convocată pe 17 martie a fost întreruptă până pe 28 aprilie.