Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a mai convocat în ședință din data de 15 iunie. Ultima tentativă de a se întruni, după două luni de pauză, a fost pe data de 17 august, însă ședința a fost contramandată din lipsă de cvorum. De atunci, o nouă ședință nu a fost numită.
Contactată de IPN, Valeria Plămădeală, purtător de cuvânt al CSM, a declarat că deocamdată nu a fost stabilită o dată pentru convocarea ședinței plenului CSM. Unii membri sunt în concediu de odihnă anual, astfel că nu se poate asigura cvorum „Totodată, ultima săptămână din luna august, începând cu 27 și până pe 31 august inclusiv, au fost zile de odihnă”, a precizat purtătorul de cuvânt al CSM.
Pe ordinea de zi a ședinței din 17 august erau incluse 44 de chestiuni. CSM urma să examineze cererea de demisie a judecătorului Ion Muruianu, de la Curtea de Apel Chișinău, și pe cea a judecătorului Oleg Ciumaș, de la Judecătoria Bălți, dar și contestațiile împotriva hotărârilor Plenului Colegiului disciplinar emise în privința mai multor judecători. Pe ordinea de zi se regăsea și sesizarea Curții Constituționale vizând controlul constituționalității unor prevederi legale referitoare la temeiurile de eliberare din funcție a judecătorilor.
Până în prezent nu a fost desfășurat concursul pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională, funcție rămasă vacantă la sfârșitul lunii ianuarie. Aceasta deși termenul de depunere a dosarelor a expirat încă pe 12 august, iar în concurs s-au înscris 11 pretendenți la funcția de judecător constituțional.