CSJ a respins cererea PCRM de recuzare a judecătorilor Curţii de Apel
Colegiul Civil şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a respins cererea de recuzare a judecătorilor Curţii de Apel depusă de către PCRM. Cererea a fost respinsă ca fiind nefondată, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al instanţei.
PCRM a solicitat vineri, 24 iunie, Curţii Supreme de Justiţie recuzarea întregii componenţe a Curţii de Apel Chişinău, invocând că în această instanţă nu au rămas judecători care ar putea lua o decizie obiectivă, imparţială şi neinfluenţată de nimeni.