Criza poate fi momentul pentru a regândi modelul de dezvoltare a economiei, Expert-Grup

Situația de criză poate fi și un moment pentru a regândi modelul de dezvoltare a economiei naționale. Unele ramuri ar putea obține o doză suplimentară de competitivitate în timp ce necesitatea altora va fi pusă în discuție. Pentru redresarea economică, este necesar să fie asigurat consumul intern cu cât mai multe bunuri și servicii naționale. La fel, este necesară stimularea canalelor online de distribuție a mărfurilor, stimularea plăților fără numerar și reducerea economiei informale. Sunt sugestii ale experților Centrului Expert-Grup, care au prezentat un set de măsuri în cadrul unei conferințe-video, la care au participat și reprezentanți ai statului, ai sindicatelor și patronatelor, transmite IPN.

Economistul Dumitru Pîntea, Expert-Grup, a menționat că, în viziunea Fondului Monetar Internațional, recesiunea globală nu poate fi evitată, luându-se în calcul chiar o reducere a Produsului Intern Brut global de peste 5%. În condițiile unei recesiuni globale, devine cert că economia Republicii Moldova va fi afectată nu doar de factori interni, ci și de situația din state precum România, Germania, Italia, Turcia sau Rusia. Remitențele ar putea scădea odată cu întoarcerea mai multor migranți din Uniunea Europeană, Rusia sau Israel.

Potrivit expertului, economia va fi afectată cel puțin în două runde – în perioada crizei COVID-19 și după criză. Și cea de-a două rundă ar putea fi caracterizată de reducerea activității economice în lanțul de aprovizionare a firmelor care și-au sistat activitatea în prima perioadă. Prin urmare, ar putea avea loc mai multe disponibilizări sau reduceri de salarii, care vor accentua căderea consumului, veniturilor din vânzări și a încasărilor bugetare. De asemenea, sectorul bancar poate fi afectat de creșterea creditelor neperformante din cauza incapacității unor companii și a populației de a-și onora ratele lunare.

În opinia experților, susținerea la timp a agenților economici ar salva cât mai multe locuri de muncă și ar atenua din necesarul susținerii ulterioare a gospodăriilor casnice. Prin urmare, acțiunile întreprinse în prima rundă trebuie să fie suficient de puternice ca să minimizeze escaladarea următoarelor etape. Pentru evitarea utilizării în mod discreționar și haotic a resurselor și așa limitate, măsurile întreprinse trebuie atent calibrate în funcție de nevoile reale ale populației și firmelor.

Sergiu Gaibu, director de program la Expert-Grup, a menționat că printre măsurile pentru perioada stării de urgență trebuie să se regăsească compensațiile salariale, precum și indemnizațiile pentru nesalariați. În ceea ce ține de afaceri, este vorba despre amânarea plăților fiscale, garantarea creditelor pentru decalajul de mijlocace bănești etc. Cât ține de etapa post-criză, în opinia expertului, vor fi necesare măsuri pentru stimularea micului business. Și aici este vorba despre programe noi, dar și programele deja existente, cum ar fi PARE 1+1 sau cele ce vizează sprijinul femeilor, al tinerilor etc. Alte măsuri țin de continuarea relaxării politicii monetare, eliminarea concurenței neloiale din zona și prin zona separatistă, simplificarea regulilor pentru micii antreprenori.

Video-conferința a fost organizată cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.