Criza financiară solicită o capacitate mai mare a băncilor în gestionarea riscurilor, guvernatorul BNM

Criza financiară globală din 2009 -2010 solicită o capacitate mai mare din partea băncilor de a gestiona riscurile la care sunt expuşi banii deponenţilor. Se impune, de asemenea, şi o transparenţă sporită în activitate. Declaraţia a fost făcută de guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, în cadrul unei conferinţe tematice – „Dezvoltarea resurselor umane în serviciile bancare în contextul reglementărilor financiare europene”, transmite Info-Prim Neo. Potrivit guvernatorului BNM, în contextul îmbunătăţirii capacităţilor băncilor se înscrie şi instruirea personalului şi administraţiei sectoarelor bancare în a preveni anumite crize. Directorul general al Institutului Bancar Român, Petru Rareş, a menţionat că recenta criză financiară, cu gravele ei consecinţe, face cu atât mai necesară pregătirea resursei umane angajate în sistemul bancar. „Sperăm să reuşim să transmitem Moldovei experienţa noastră (a României) acumulată în racordarea serviciilor bancare la noul val de reglementări financiare europene”, a subliniat Petru Rareş. Preşedintele Asociaţiei Băncilor din Moldova, Dumitru Ursu, a spus la conferinţă că băncile moldoveneşti sunt pregătite să răspundă provocărilor. Pe parcursul instruirilor care vor fi organizate cu susţinerea Institutului Bancar Român urmează să fie acordată o atenţie deosebită implementării Codului de guvernare corporativă, aprobat de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare în 2007. Este importat cum vor fi traduse în fapt prevederile acestui Cod în fiecare bancă. În contextul evoluţiei reglementărilor financiare europene este necesar de a revedea acel plafon de garantare a depozitelor populaţiei de 6 mii de lei, mărimea garanţiei fiind insuficientă, a mai spus Dumitru Ursu. Conferinţa a fost organizată în baza Acordului de colaborare încheiat, la începutul anului curent, de către Asociaţia Băncilor din Moldova şi Institutul Bancar Român, în parteneriat cu Banca Naţională a Moldovei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.