Critici la adresa modificării legii CNA. Experți: o schimbare contextuală

Modificarea legii cu privire la CNA de către actuala guvernare nu este privită cu ochi buni de reprezentanții societății civile. Potrivit experților de la Centrul de Resurse Juridice, numirea directorului CNA de către Parlament, la propunerea a 20 de deputați, nu face altceva decât să alimenteze suspiciunile privind politizarea acestei instituții. Potrivit experților, rapiditatea cu care PAS modifică legislația pentru a numi alți oameni în funcții nu inspiră încrederea unor schimbări ireversibile, notează IPN.

Excluderea obligativității organizării concursului public pentru selectarea candidatului la funcția de director CNA poate fi percepută ca o încercare a guvernării de a-și subordona această instituție, spun juriștii.


„Legea va avea efecte în timp și după 4 ani ea va deschide calea pentru celelalte guvernări să facă la fel. Astfel, CNA niciodată nu va ieși de sub control politic. În perioada 2009-2014 oponenții celor care aveau CNA la cheremul lor, se trezeau cu mascații la ușă. Am citit nota informativă a acestei legi și ea nu este convingătoare, fiindcă eșecul concursurilor anterioare, nu justifică faptul că noul director trebuie ales de politic. Dacă am avea un concurs public, cu standarde înalte de transparență, aceasta ar fi oferit un plus de credibilitate. Prin această lege s-a ratat șansa de a avea o instituție independentă și autonomă”, a spus expertul Centrului de Resurse Juridice, Ilie Chirtoacă, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Comentatorul politic Ion Tăbârță spune că inițiativele PAS de evaluare a activității Procurorului General, a directorului CNA, a șefilor instituțiilor aflate sub control parlamentar, denotă o încercare a guvernării de a livra publicului cât mai rapid rezultate.

„Actuala guvernare și-a propus să creeze instituții ale statului funcționale, dar problema acestor schimbări rapide pe care le face PAS este că schimbările par contextuale, pentru o perioadă scurtă. Noi avem nevoie de schimbări care să fie ireversibile. Dacă acum se acționează contextual, se schimbă puterea politică, și la fel se va acționa contextual. La noi s-a mai acționat în acest fel și unde am ajuns? Am ajuns la un regim oligarhic în Republica Moldova”, a spus Ion Tăbârță.

Legea cu privire la CNA a fost modificată de majoritatea PAS, astfel încât candidatul la funcția de director al instituției nu mai este selectat prin concurs public, ci este numit de Parlament, la propunerea a cel puțin 20 de deputați. Potrivit guvernării PAS, activitatea actualului șef CNA, Ruslan Flocea, urmează a fi evaluată de comisia parlamentară de profil. În cazul în care activitatea actualului șef CNA va obține calificativul „nesatisfăcător”, el va fi revocat din funcție.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.