Criticele europarlamentarilor, văzute diferit de putere și opoziție

Guvernării de la Chișinău trebuie să-i fie rușine de criticile care au fost aduse Republicii Moldova de către unii parlamentari europeni. Tototdată, declarațiile acestora nu s-au soldat cu nicio decizie concretă a Parlamentului European vizavi de Republica Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Deputatul neafiliat Lilian Carp a menționat că celor aflați la guvernare trebuie să le fie rușine că prin acțiunile lor au adus Moldova pe agenda Uniunii Europene într-un asemenea hal. „Există temerea Uniunii Europene că Republica Moldova, care a avut un credit de încredere foarte mare în perioada 2009-2016, poate chiar în avans pe anumite planuri, derapează de la anumite recomandări care sunt făcute”, a spus Lilian Carp.

Vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Mihai Popușoi, a menționat că în Parlamentul European au răsunat critici foarte dure și s-a developat complet pro-europenismul de fațadă al Partidului Democrat. „Deja nu mai încape niciun dubiu în nicio capitală europeană și nici la Bruxelles că PDM doar pretinde că este un partid pro-european și aceste lucruri se văd în fiecare zi”, a afirmat vicepreședintele PAS.

Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, a menționat că este de acord cu acele critici aduse de europarlamentari față de sistemul justiției și suspendarea finanțării unor programe. „Eu aș fi fost bucuros ca Parlamentul European să discute problema statului capturat, despre sistemul oligarhic, furtul miliardului, despre spălarea celor 22 de miliarde de dolari din Federația Rusă”, spune deputatul socialist.

Analistul politic Roman Mihăeș a declara că nu există nicio decizie a Parlamentului European, a Comisiei Europene sau Consiliului European de suspendare a finanțării macrofinanciare. Potrivit lui, în Parlamentul European au fost diverse opinii inclusiv referitor la noul sistem electoral din Republica Moldova. „Un deputat german a spus că în Germania la fel este sistemul electoral mixt și asta nu înseamnă că Germania trebuie să fie dată afară din UE sau să-i fie suspendată finanțarea. Republica Moldova a făcut sistemul mixt la fel ca și în Germania. Unde-i crima aici? Deputatul din Germania a spus foarte corect – depinde cum va fi implementat acest sistem”, spune Roman Mihăeș. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.