Negocierile cu UE pot fi amenințate de posibila ascensiune a partidelor anti-europene la Chișinău. Cel puțin asta dă de înțeles vicepremierul pentru integrare europeană. Cristina Gherasimov a avertizat că procesul de negociere cu Uniunea Europeană ar putea fi încetinit sau chiar pus pe pauză în cazul în care, după alegerile parlamentare din anul curent, în legislativul Republicii Moldova vor accede partide anti-UE.
În cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, Cristina Gherasimov a adus exemplul Georgiei, subliniind că un scenariu similar s-ar putea repeta și în Republica Moldova dacă la guvernare vor ajunge forțe politice eurosceptice.
„Dacă cetățenii decid să vină la putere partide anti-UE, aceste partide își vor urma platforma electorală. Șansa de aderare este unică astăzi”, a declarat Cristina Gherasimov.
Totodată, vicepremierul a oferit detalii despre primele fonduri europene din Planul de Creștere Economică anunțat de UE.
„Prima debursare a pre-finanțării se preconizează fie pentru luna aprilie, fie pentru luna mai. Iar prima rată se planifică pentru luna iulie. Deci, după pre-finanțare, prima rată ar urma să vină în luna iulie. Această debursare depinde de un set de măsuri pe care urmează să le realizăm ca țară. Proiectele propriu-zise unde vor merge aceste fonduri nu au fost încă decise”, a mai spus Cristina Gherasimov.
De asemenea, oficialul a precizat că, în cazul în care viitorul Guvern va decide că unele proiecte investiționale stabilite de actuala guvernare nu sunt necesare pentru Republica Moldova, fondurile pentru aceste proiecte nu vor mai fi oferite de Uniunea Europeană.
„Planul de Creștere Economică are două componente, una de investiții și cealaltă este o agendă de reforme. Dacă următorul Guvern va decide că nu este în interesul său să realizeze anumite măsuri pe care noi le avem deja în Planul de Creștere Economică, acești bani nu vor fi debursați”, a explicat vicepremierul pentru Integrare Europeană.
Planul de Creștere Economică prevede oferirea din partea Uniunii Europene a sumei de 1,9 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură și accelerarea reformelor. Din suma totală, 520 de milioane vor fi acordate sub formă de granturi, restul sunt credite oferite în condiții avantajoase.
📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!