Cristina Cojocaru şi-a dat demisia din CNI

Cristina Cojocaru, numită la recomandarea societăţii civile, şi-a dat demisia din Comisia Naţională de Integritate (CNI). În cererea înaintată către preşedintele Parlamentului şi preşedintele Comisiei parlamentare juridice, Cristina Cojocaru menţionează că nu are convingerea fermă că organul în care a fost numită s-a constituit în mod legal, transmite Info-Prim Neo. „Mai mult decât atât, cred că, la moment, Comisia Naţională de Integritate nu are legitimitate în faţa cetăţenilor şi nu îşi poate îndeplini mandatul pe potriva aşteptărilor societăţii. Ca membru al Comisiei Naţionale de Integritate, numit în funcţie la recomandarea societăţii civile, consider că ţine de onoarea mea să îmi depun demisia”, se precizează în cerere. CNI are menirea să verifice averile şi conflictele de interese ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică, a judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere. După numirea lui Anatolie Donciu, reprezentantul PL, în funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Integritate, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, Sergiu Ostaf, în numele mai multor organizaţii ale societăţii civile a declarat că această decizie încalcă direct Legea cu privire la CNI, subminează decisiv independenţa şi funcţionalitatea comisiei. Opinia a fost expusă la 29 octombrie, la o conferinţă de presă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.