Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informaționale de Stat – Registru” va fi reorganizată, prin transformare, în Agenția Servicii Publice. Fondator este Guvernul, care a delegat exercitarea funcției respective către Cancelaria de Stat, transmite IPN cu referire la o decizia aprobată de Executiv.
Prin absorbție, în componența Agenția Servicii Publice vor fi incluse: Camera Înregistrării de Stat, Întreprinderea de Stat „Cadastru” (din subordinea Ministerului Justiției) și Serviciul Stare Civilă (din subordinea Ministerului Economiei).
Reorganizarea se efectuează în contextul implementării Strategiei privind reforma administrației publice și a angajamentelor asumate de Moldova în Acordul de Asociere semnat cu Uniunea Europeană.
Potrivit premierului Pavel Filip, crearea Agenției Servicii Publice va permite sporirea capacităților instituționale în vederea prestării unor servicii moderne și de calitate populației. Va crește eficiența și vor fi minimizate costurile serviciilor. Iar unificarea prestatorilor de servicii va facilita realizarea principiilor mecanismului „ghișeul unic”.
Iurie Ciocan, numit recent director al Centrului de implementare a reformelor, a precizat că ASP va avea statut de instituție publică, cu autonomie financiară. Activitate va fi finanțată, în principal, din costul veniturilor colectate de la prestarea serviciilor publice.
Deciziile în cadrul ASP vor fi luate de un consiliu, în care va fi inclus și un reprezentant al societăți civile. Iar conducerea operativă va fi asigurată de un director, care va fi selectat prin concurs.
Pe parcursul a trei luni, până la fi elaborată o nouă metodologie de calculare a tarifelor, serviciile vor fi achitate de către cetățeni la tarifele aplicate în prezent de instituțiile absorbite.