Criminalul de la Durleşti a avut un complice

Viceprocurorul general, Andrei Pântea, a lăsat să se înţeleagă că ucigaşul de la Durleşti a avut un complice, transmite Info-Prim Neo. „Dumneavoastră credeţi că el ar fi lucrat singur?”, a declarat viceprocurorul la o conferinţă de presă, întrebat cum se întâmplă că omorul de la Durleşti seamănă izbitor de mult cu cel de la Ialoveni, care a avut loc în septembrie anul trecut. Viceprocurorul a refuzat să ofere alte detalii cu privire la aceste cazuri, invocând secretul anchetei. La mijlocul lunii aprilie, poliţia a reţinut un bărbat suspectat de dublul omor de la Durleşti. Poliţia a comunicat ulterior că suspectul are devieri psihice. La 1 aprilie, în oraşul Durleşti, doi adolescenţi, o fată de 15 ani şi un băiat de 18 ani, au fost găsiţi împuşcaţi într-un automobil. În luna septembrie anul trecut, o femeie şi un bărbat din Ialoveni au fost găsiţi morţi în maşină pe traseul Chişinău – Ialoveni. În ambele cazuri victimele au fost împuşcate din armă de vânătoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.