Procuratura Anticorupție a publicat opinia oficială asupra proiectului de lege privind lichidarea procuraturilor specializate și crearea unei noi instituții care să combată corupția și crima organizată. PA avertizează că adoptarea acestei legi ar putea duce la o creștere semnificativă a criminalității la nivel înalt, afectând grav lupta anticorupție, transmite IPN.
Documentul a fost expediat către autoritățile naționale și internaționale, inclusiv Parlamentul Republicii Moldova, Comisia Europeană și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Procuratura Anticorupție accentuează că proiectul de lege ridică o serie de probleme juridice și de ordin constituțional.
Instituția atrage atenția asupra faptului că această modificare legislativă ar suspenda investigațiile în dosarele aflate deja pe rol pentru o perioadă nedeterminată, oferind un avantaj celor implicați în fapte de corupție la nivel înalt. De asemenea, se subliniază că formarea unei noi procuraturi ar necesita ani de zile pentru a deveni operațională, ceea ce ar lăsa un vid instituțional periculos.
Un alt aspect semnalat de PA este riscul de concentrare a puterii într-o singură procuratură specializată. Potrivit lor, această situație ar putea genera noi vulnerabilități față de influențe politice, riscând să submineze imparțialitatea investigațiilor privind corupția într-un an electoral crucial pentru Moldova.
Totodată, procurorii anticorupție susțin că lipsa de resurse alocate pentru investigarea corupției la nivel înal este una dintre principalele probleme care ar trebui soluționate, în locul unei reorganizări care ar slăbi în mod considerabil mecanismele de combatere a infracțiunilor economice.
Procuratura Anticorupție mai avertizează că proiectul de lege ar putea contraveni prevederilor constituționale privind statul de drept și separația puterilor în stat. Potrivit opiniei transmise, desființarea unei instituții anticorupție puternice în pragul unui an electoral ar putea afecta încrederea publică în justiție.
Un alt argument prezentat în analiza Procuraturii Anticorupție este că, în decembrie 2024, Guvernul Republicii Moldova a recunoscut progresele înregistrate de instituție în combaterea corupției, conform rapoartelor transmise organizațiilor internaționale. Totodată, Comisia Europeană a evidențiat eforturile depuse pentru confiscarea bunurilor ilicite și tragerea la răspundere a unor persoane cu funcții de conducere.
Potrivit reprezentanților PA, decizia privind lichidarea procuraturilor specializate este controversată, cu implicații semnificative asupra luptei anticorupție. În timp ce guvernul argumentează necesitatea unei restructurări, Procuratura Anticorupție avertizează asupra riscurilor generate de o astfel de schimbare.