Cricova a retras colecția de vinuri a lui Putin și-i interzice accesul în beciuri

„Cricova” a scos vinurile președintelui rus Vladimir Putin din colecțiile prezentate vizitatorilor și le-a trimis în depozit. În plus, lui Putin îi este interzis accesul în beciurile vinăriei Cricova, transmite IPN.

În total 607 sticle i-au fost oferite lui Vladimir Putin în timpul vizitei sale din 2007. Potrivit administrației vinăriei, colecția nu a fost distrusă, dar stocată într-un depozit, fiind ferită de ochii vizitatorilor.

„Colecția de vinuri a lui Vladimir Putin a fost stocată în depozitul Combinatului de Vinuri Cricova în luna februarie 2022. Colecția de vinuri este constituită la moment din 607 sticle, fiind oferită în dar în 2007 de către conducerea țării”, a declarat pentru presă Sorin Maslo, directorul general al companiei.

Președintele Rusiei și-a sărbătorit jubileul de 50 de ani la „Cricova”, dar acum, potrivit șefului vinăriei, Putin are interdicție în beciuri.

„Această decizie face parte dintr-un efort mai amplu al vinăriilor moldovenești de a reduce dependența de gazul rusesc și de a adopta surse de energie regenerabilă”, scrie presa internațională. De altfel, Cricova și-a redus costurile energetice cu 25% prin construirea de parcuri solare și îmbunătățirea izolației.

Între timp, vinăria Purcari, cunoscută pe piețele occidentale după ce a renunțat la sprijinul Rusiei, la fel, a făcut tranziția către energie verde.

Vasile Tofan, președintele consiliului de administrație al Purcari, spunea că embargourile repetate ale Rusiei din 2010 au forțat spre această schimbare. După instalarea panourilor solare, Purcari acoperă o treime din consumul său energetic.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.