Creştinii ortodocşi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului

Creştinii ortodocşi care respectă calendarul bisericesc vechi sărbătoresc astăzi, 14 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor ca Pocroavele, transmite IPN.

Minunea cu acoperământul Maicii Domnului s-a petrecut în timpul împăratului Leon cel Înţelept (886-912). Se spune că în anul 911, în timpul unei privegheri de toată noaptea, în Biserica Panaghia din Vlaherne, Sfântul Andrei şi ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului intrând în biserică, însoţită de Sfinţii Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul. Ajunsă în mijlocul bisericii, a îngenuncheat. După ce s-a ridicat de la rugăciune, şi-a scos acoperământul pe care l-a ridicat deasupra capului ei, așa încât sa îi acopere pe toţi cei prezenţi în biserică.

Preoţii spun că sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului este deosebită, deoarece omoforul Maicii Domnului este ca un sprijin, ajutor şi protecţie asupra la toate şi cei care se roagă Maicii Domnului nădăjduiesc că vor fi ocrotiţi.

În această zi este marcat hramul în mai multe biserici, dar şi în localităţi din ţară, inclusiv în oraşul Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.