Creştinii ortodocşi intră în postul Sfintei Marii

Creştinii ortodocşi intră de joi, 14 august, în postul Sfintei Marii, care durează până la 28 august când se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului. Postul Sântamariei Mari, cum se numeşte în popor, se ţine pentru a cinsti perioada pe care Fecioara Maria a petrecut-o înainte de Adormire în neîncetată rugăciune şi ajunare, transmite Info-Prim Neo. Postul acesta este închinat Maicii Domnului. Aceea prin care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii, Aceea pe care Însuşi Dumnezeu a ales-o pentru puritatea sa, numind-o, prin gura Arhanghelului Gavriil: „Cea plină de har”. Prin ţinerea postului, creştinii o cinstesc şi o preamăresc pe Sfânta Fecioară ca pe Mama Mântuitorului, Mijlocitoarea şi Rugătoare pentru toţi oamenii. Mutarea sa la cer, alături de Fiul său, este o zi sfântă în care se pomeneşte Cea „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul L-a născut…” (imnul Axion). Este o perioadă de două săptămâni, în care creştinii caută, mai mult decât în zilele obişnuite ale anului, să se apropie cu pocăinţă de cele sfinte, de Biserică, de Dumnezeu. Postul este o perioadă de purificare sufletească şi trupească, timp de străduinţă şi înălţare spirituală. În perioada postului nu se consumă produse din carne, lapte şi ouă, nici chiar ulei vegetal, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică. Doar în ziua de 19 august, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, este permis consumul de peşte şi vin.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.