Creştinii ortodocşi care respectă calendarul bisericesc vechi îl sărbătoresc astăzi, 2 august, pe Sfântul Ilie. Enoriaşii veniţi la slujbă spun că au venit să se roage pentru sănătate, pace şi bunăstare, transmite IPN.
„Mă rog pentru pace, pentru linişte şi pentru sănătate – pentru sănătatea copiilor, a familiei mele şi a tuturor. Sfântul Ilie a fost un proroc cunoscut, aşa că ne rugăm în primul rând pentru pace şi pentru înţelepciunea acestui popor”, a spus o enoriaşă, Marta Novac.
O altă credincioasă, Margareta Jiverdan, spune că este o sărbătoare mare şi, ca în alte zile de sărbătoare, vine la biserică să se roage pentru familie, pentru copii. „Suntem creştini şi trebuie să frecventăm biserica. Mă simt foarte bine sufleteşte după ce merg la slujbă”, a mai spus femeia.
Doina Maxim spune că este o sărbătoare semnificativă pentru familia sa, pentru că tatăl său poartă numele Ilie şi şi-au luat hramul familiei în cinstea acestui sfânt. „Am venit să mă rog, să scriu o slujbă, să aprind o lumânare pentru sănătatea familiei mele”, a mai spus tânăra.
„Ne rugăm pentru sănătate şi pentru durerile noastre. Sfântul Ilie este cel care aduce ploi şi roadă bogată – porumb grâu”, spune un alt creştin, Nicolae Victor.
Tamara Pascaru vine la biserică ori de câte ori este sărbătoare, dar şi în zile obişnuite. „Vin să mă rog să ni se împlinească gândurile şi pentru sănătatea părinţilor care sunt bolnavi şi pe care îmi doresc să fie alături de noi cât mai mult. Ne rugăm să fie toţi sănătoşi”, a mai spus femeia.
Sfântul Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. În tradiţia populară este considerat ocrotitorul recoltelor, iar în istoria Bisericii Ortodoxe a rămas un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat.
Specific sărbătorii este faptul că în această zi se binecuvântează fructele şi legumele. Tot de Sfântul Ilie se sfinţeşte mierea de albine, după care se mănâncă unsă pe castraveţi.