Creştinii ortodocşi îi pomenesc azi şi mâine, 12-13 mai, pe cei răposaţi. Potrivit preotului Bisericii „Arhanghelul Mihail” din oraşul Glodeni, Pavel Cârlan, de Paştile Blajinilor oamenii îi pomenesc pe cei trecuţi din viaţă cu rugăciuni şi pomeni, iar preoţii sfinţesc mormintele şi se roagă la Sfânta Liturghie de dimineaţă.
Solicitat de IPN, părintele Pavel a spus că fiecare creştin dă de pomană ce poate, însă cea mai primită pomană este cea dată din suflet. „Potrivit Sfântei Scripturi, şi un pahar cu apă rece, dacă se dă în numele celor răposaţi, Dumnezeu primeşte”, a remarcat părintele.
Preotul îndeamnă creştinii să se roage lui Dumnezeu şi să facă cât mai multe milostenii. „De fiecare dată spun creştinilor că pomenirea se face prin milostenie şi rugăciune, nu prin alcool. Biserica nu poate interzice alcoolul, însă spunem credincioşilor să folosească mai puţine băuturi tari, căci adevărata pomenire vine din suflet şi prin rugăciune”, a spus părintele.
De Blajini, Biserica îi pomeneşte nu doar pe cei care au fost înmormântaţi religios, dar şi pe ostaşii căzuţi şi înmormântaţi pe câmpul de luptă, care nu au avut parte de procesiune religioasă. „Nu se pomenesc cei care s-au sinucis sau care şi-au schimbat religia”, a mai spus părintele.
Chiar dacă suntem sub egida aceleiaşi Biserici, în Rusia Paştile Blajinilor se marchează în a treia zi de Paşti. „Pe timpuri, guvernarea a hotărât că marţi este zi de lucru, de aceea noi pomenim Paştile Blajinilor diferit”, a specificat părintele Pavel. Şi în România, în unele localităţi, creştinii merg la cimitire să-i pomenească pe răposaţi în a doua zi de Paşti şi nu la o săptămână de la Înviere.