Creştinii ortodocşi de stil nou îi pomenesc, pe 29 iunie, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreună pentru că au murit în aceeaşi zi, de 29 iunie a anului 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero.
Sfântul Petru, fratele apostolului Andrei, a fost de origine din Bethsaida, localitate în apropierea Lacului Tiberiadei. Când şi-a început activitatea publică, Petru era deja căsătorit şi se mutase la Capernaum. Adeseori, Petru devine purtătorul de cuvânt al celorlalţi apostoli. Deşi privilegiul prioritar de a fi descoperit că Iisus este Mesia îi revine Sf. Apostol Andrei, Petru este cel care afirmă cu mai multa tărie acest lucru, fapt pentru care Mântuitorul îl evidenţiază. Cu toate acestea, el este cel care fluctuează în credinţa sa în Hristos, de la afirmare şi până lepădare de El. Petru este între primii ucenici care au sosit la mormântul Mântuitorului, după ce femeile anunţă învierea Sa, iar după înălţarea la Cer, se erijează în conducător al apostolilor, îşi exercită rolul de conducător în numirea celui care îl înlocuia pe Iuda; vorbeşte la Pogorârea Duhului Sfânt; este unul din cei dintâi apostoli care săvârşeşte o minune în numele lui Iisus; îi condamnă pe Anania şi Safira; îl primeşte pe Cornetius în Biserică, ceea ce a fost interpretat ca un prim gest de deschidere a învăţăturii creştine către neamuri. S-a săvârşit la Roma, prin moarte martirică, alături de Sf. Pavel, în timpul persecuţiei neroniene.
Numele Petru corespunde grecescului pétros cu sensul de „piatră, stâncă”). Moştenit din latina populară în forma Chetru (Sânchetru, de la Sanctus Petrus), numele a fost reintrodus pe filiera greco-slavă, formele lui româneşti cele mai răspândite fiind Petru, Pătru şi Petre, cu femininul Petra. Numele mic Petru stă la originea multor nume de familie (dintre care unele au fost iniţial tot nume de botez Petrea, Petrache, Pătrascu etc.). Petroniu şi Petronela (nume cu caracter neologic şi livresc) n-au legătura etimologică cu numele grecesc al apostolului, provenind din vechiul nume latin Petronius (de la petro, "berbec").
Sfântul Apostol Pavel, „Apostolul neamurilor”, s-a născut într-o familie de evrei descendentă din tribul lui Beniamin, probabil în primii ani ai erei creştine, primind numele de Saul. A fost crescut şi educat în tradiţia fariseică, se pare, la Ierusalim, desăvârşindu-şi educaţia sub îndrumarea vestitului rabin Gamaliei. În zelul său faţă de religia părinţilor săi, Saul devine persecutor al creştinilor, văzând în credinţa creştina un duşman de moarte al tradiţiei iudaice. În drum spre Damasc, unde se îndrepta pentru a-i aresta pe creştinii de acolo şi a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecaţi, Saul trăieste momentul de răscruce care îi va schimba definitiv viaţa. Mântuitorul Iisus Hristos i se arată, învăluit de o lumină strălucitoare, atrăgându-i atenţia că cei persecutaţi nu sunt doar creştinii, ci El însuşi. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbându-i-se numele din Saul în Pavel. După o perioadă de trei ani în Arabia, merge în Antiohia Siriei, de unde întreprinde cele trei călătorii misionare - în Cipru, Asia Mică, Pamfilia, Frigia, Galatia, Macedonia, Tesalia şi Ahaia (Grecia) - după care urmează captivitatea sa din Cezareea şi Roma din anii 61-63. A fost martirizat în timpul împăratului Nero prin decapitare, ca cetăţean roman, în acelaşi timp cu Petru.
Pavel este forma româneasca a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, "mic"), încetăţenită sub influenţa greco-slavă. Formele cele mai răspândite ale numelui sunt Pavel, Pavăl, pentru femei Pavelina, Paulina, Polina. Paul (pronunţat uneori Pol) şi Paula sunt forme neologice, ajunse la noi sub influenta occidentală, mai ales catolică. Ca ş numele Petru, Pavel/Paul sta la baza multor nume de familie Pavelescu, Pavlovici, Păulescu, Paulian etc.
