Creştinii ortodocşi care se conduc de calendarul vechi (iulian) îl sărbătoresc sâmbătă, 2 august, pe Sfântul Proroc Ilie. Sfântul Ilie este cunoscut ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. În tradiţia populară este considerat ocrotitorul recoltelor. În această zi oamenii obişnuiesc să meargă la biserici, unde sfinţesc prima roadă din an, transmite IPN.
Sfântul Prooroc Ilie completează lista celor şaisprezece profeţi ai Vechiului Testament. Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria. Este considerat în popor ca aducător de ploi, după ce prin rugăciune a salvat poporul din Israel de la moarte, când oamenii au fost pedepsiţi de Dumnezeu cu trei ani şi jumătate de secetă. Se mai spune că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.
Specific sărbătorii este faptul că în această zi se sfinţesc fructele şi legumele. Tot de Sfântul Ilie se binecuvântează mierea de albine, după care se mănâncă împreună cu castraveţi, însă acest ritual nu este unul bisericesc, dar venit din popor.