Creștinii ortodocși care respectă calendarul bisericesc vechi sărbătoresc Crăciunul

Creștinii ortodocși care respectă calendarul bisericesc vechi sărbătoresc pe 7 ianuarie Nașterea Domnului Iisus Hristos. De Crăciun creștinii care au postit se pot împărtăși și este dezlegare la orice fel de mâncăruri. Gospodinele pun pe masă sarmale, cozonac, dar și colăcei special copți pentru această zi, transmite IPN.

În ajun, dar și în ziua când se aduce aminte de Nașterea Mântuitorului de către Fecioara Maria și de aducerea primelor daruri de către magi și închinarea lor, în biserici se oficiază o rânduială de slujbe mai deosebite. Se oficiază așa-numitele Ceasuri Împărătești, care sunt urmate de Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar apoi, după rânduială, se oficiază slujba de seară, privegherea, utrenia și liturghia de ziua Nașterii Domnului.

În unele biserici liturghia se face noaptea, ca de Paști, iar în altele dimineața. Și cântările sunt deosebite, acestea proslăvesc și laudă Nașterea lui Iisus Hristos. După slujba dedicată Nașterii Domnului, în biserici se cântă colinde de sărbătoare, după care cete de colindători merg din casă în casă pentru a vesti Crăciunul.

Enoriașii sunt îndemnați să asiste la slujbe, pentru că, spun preoții, această sărbătoare este un prilej de apropiere față de Dumnezeu.

A doua zi de Crăciun, pe 8 ianuarie, este prăznuit Soborul Născătoarei de Dumnezeu. Iar pe 9 ianuarie se pomenește Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.