Creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră de astăzi, 2 aprilie, în Săptămâna Patimilor, cea mai strictă din perioada Postului Mare. Parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din capitală, Pavel Borşevschi, a declarat pentru IPN că pătimirea înseamnă și cere iertare de la aproapele nostru.

Luni, marți și miercuri, în mănăstiri și în catedrale se săvârșesc Liturghiile darurilor mai înainte sfințite, dimineața la ora 07.00 și seara la ora 17.00. Miercuri, Liturghia darurilor mai înainte sfințite se oficiază în toate lăcașurile sfinte. Seara se face și Sfântul Maslu. Este lucrarea sfântă prin care se împărtășește credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești, întărirea sufletească, iertarea păcatelor.

În Joia Mare sau, cum mai este numită, Joia Neagră, seara, creștinii sunt așteptați la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unde se vor citi cele 12 evanghelii și se va aminti de Cina Cea de Taină. După slujbă creștinii, duc acasă „lumina lui Hristos” pentru a apăra locuința de toate relele.

În Vinerea Seacă, nu se face liturghie. Cine reușește, nu mănâncă nimic. Vineri se cântă Prohodul, se scoate Sfântul Epitaf care se împodobește cu flori.

Sâmbătă dimineața se face ultima Liturghie a Sfântului Vasile Cel Mare, se vor citi texte din Sfânta Scriptură. Sâmbătă seara, creștinii merg la biserică către ora 23.00, la Liturghia Polunoșniță pentru a primi Sfânta Lumină a Paștelui și a sfinți pasca. Duminică, în Ziua Învierii, creștinii trebuie să mănânce în primul rând nafură și din bucatele sfințite.

Cei care doresc să se împărtășească în această săptămână, o vor putea face miercuri, joi și sâmbătă dimineața.

  • pavel borsevschi despre saptamina patimilor.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.