Creștinii ortodocși au intrat în perioada de pregătire pentru Postul Mare. Săptămâna Albă este săptămâna dinaintea postului în care se respectă un regim alimentar special, care include consumarea lactatelor, peștelui, dar nu se mai mănâncă carne.
Semnificația liturgică a acestei săptămâni este mai ușoară ca în post. „Sunt momente când noi avem mai multe preocupări cotidiene. De exemplu, ziua de miercuri și de vineri este o zi aliturgică, în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie în regimul mănăstirilor. Semnificația spirituală se referă la momentul bucuriei de familie, când stăm împreună la masă ca pe urmă o să avem perioada de pocăință a postului. Din punctul de vedere al definiției teologice, fiecare zi a săptămânii are semnificația sa. Luni este Ziua închinată Sfinților Îngeri, marți – Ziua Sfinților Proroci etc.”, a menționat pentru IPN consilierul-consultant la Mitropolia Basarabiei, Ioan Cosoi, preotul Bisericii „Sfânta Treime” din cadrul Liceului Prometeu din capitală.
De lunea viitore, 27 februarie, începe Postul Paștelui, cel mai lung post din anul bisericesc, dar și cel mai sever. Este perioada de pregătire pentru Sărbătoarea Învierii Mântuitorului. Pe perioada Postului Mare fiecare duminică are o tematică specială. Prima este Săptămâna Pocăinței, este o săptămâna când suntem chemați spre o retrospectivă a vieții noastre, făcând paralela cu multe cazuri din Biblia, din trecut, dintre oameni care au făcut fapte bune și cele care au avut păcate. Ultima săptămâna din perioada Postului Mare este Săptămâna Patimilor, care ne amintește de suferințele Domnului Iisus Hristos, de lucrarea Lui jertfelnică pentru mântuirea neamului omenesc, a precizat preotul.
În Postul Mare creștinii nu trebuie să consume carne, lactate, pește. Doar crupe, legume și fructe. Dezlegare la peșt este de sărbătoarea Buna Vestire (7 aprilie) și sărbătoarea Întrării Domnului în Ierusalim numită Floriile (cu o săptămână înainte de Paști).