Creştinii îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Constantin şi Elena

Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe 3 iunie pe Sfinţii Constantin şi Elena. Parohul Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae din Chişinău, Petru Storoja, spune că persoanele care poartă aceste nume sau persoanele care serbează hramul casei vin la biserică să se roage pentru familie.

Potrivit preotului, Constantin cel Mare a fost primul împărat creştin, a trăit în secolul 3-4 după Hristos. În 313 acesta a emis Edictul de la Milano, prin care creştinismul ajunge sa fie recunoscut de stat. În 325 împăratul Constantin a convocat primul Sinod Ecumenic la Niceea, unde au luat parte 318 de părinţi, fiind alcătuite primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima duminica după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane privind disciplina bisericească.

Împăratul Constantin cu mama sa, Elena, au iniţiat lucrările de căutare a Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Crucea a fost găsită pe Golgota, după moartea Împăratului Constantin, în 337 după Hristos.

În Moldova sunt peste 29 de mii de persoane cu prenumele Constantin şi 103 mii – Elena. Numele Constantin este de origine latina şi vine de la „constant”, „ferm”. Elena se traduce din greacă ca „faclie”, „foc sacru”, „lumina arzătoare a soarelui”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.