Creșterea prețurilor la alimente a dus la creșterea ratei anuale a inflației, raport BNM

Rata anuală a inflației, măsurată prin indicele prețurilor de consum, din luna mai 2019 a revenit în intervalul 5% ± 1,5 puncte procentuale și în luna septembrie 2019 a înregistrat 6,3%, transmite IPN.

Într-o conferință de presă în care a fost prezentat Raportul numărul 4 asupra inflației, Octavian Armașu, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, a declarat că prețurile reglementate și prețurile la combustibil au înregistrat o contribuție nesemnificativă în creșterea inflației.

„Trendul de creștere a prețurilor la produsele alimentare în Republica Moldova și cel al indicelui produselor alimentare internaționale confirmă că o economie deschisă mică nu poate evita sau tempera evoluția prețurilor internaționale”, a spus Octavian Armașu.

„Prognoza inflației pe termen mediu prevede o sporire a ratei inflației până la sfârșitul anului 2019. Inflația medie va constitui 5% la sfârșitul anului 2019 și 5,9% în 2020”, a spus Octavian Armașu.

În raportul BNM se arată că volumul creditelor noi acordate s-a majorat cu 26,1% în trimestrul al treilea 2019, față de aceeași perioadă din 2018. Guvernatorul BNM a menționat că băncile din Republica Moldova sunt suficient capitalizate. Ponderea creditelor neperformante, la situația din 30 septembrie 2019, a constituit 10,2%, fiind în scădere cu 2,3 puncte procentuale față de 31 decembrie 2018.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.