Examinarea căilor de valorificare a potențialului comercial-economic, printre care creșterea exporturilor, atragerea investițiilor indiene în industria de prelucrare a fructelor și legumelor din Republica Moldova, organizarea vizitelor reciproce ale oamenilor de afaceri – au constituit subiecte ale întrevederii vicepremierului Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe și integrării europene, cu ambasadorul Republicii India în Republica Moldova cu reședința la București, Rahul Shrivastava, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, citat de IPN.
„Am convenit să promovăm proiectele acordurilor bilaterale în beneficiul oamenilor de afaceri: promovarea și protejarea investițiilor și evitarea dublei impuneri”, a menționat Nicu Popescu după ce l-a primit pe ambasadorul Republicii India.
„Am discutat interesul țării noastre pentru dinamizarea dialogului politic, inclusiv în contextul consultărilor moldo-indiene la nivel de secretar de stat, stabilite pentru luna martie 2022”, a precizat demnitarul moldovean.
Cei doi oficialii au consemnat bunele relații existente între Republica Moldova și Republica India și domeniile prioritare de cooperare între cele două state în ajunul celebrării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice pe 20 martie 2022. În acest context, șeful diplomației de la Chișinău a mulțumit Guvernului indian pentru asistența contra COVID-19 oferită Republicii Moldova.