Creşte numărul şomerilor

În ianuarie-martie, numărul populaţiei economic active din Republica Moldova s-a micşorat cu 3,3% sau cu circa 40 mii de persoane faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a constituit 1181 mii de persoane. Ponderea populaţiei ocupate s-a micşorat de la 94,5% la 92,3%, iar ponderea şomerilor a crescut de la 5,5% la 7,7%, transmite Info-Prim Neo cu referire la Biroul Naţional de Statistică (BNS). În sectorul agricol activează circa 22,9% din totalul persoanelor ocupate, faţă de 26,1% în primul trimestru din 2008. Totodată fiecare a doua persoană ocupată în agricultură continuă să lucreze în gospodăria auxiliară proprie. Ponderea persoanelor în industrie a fost de 14,18%. 64,5% din populaţie este ocupată în unităţi cu forma de proprietate privată, 30,5% – publică şi 4,9% – mixtă (publică şi privată). Structura populaţiei după statutul profesional relevă că numărul salariaţilor constituie 75,5% din total. Numărul şomerilor, estimat conform metodologiei Biroului Internaţional al Muncii, este de circa 90,9 mii, cu 23,5 mii mai mare faţă de trimestrul I din 2008. Şomajul a afectat într-o proporţie mai mare bărbaţii – 63,8% din total numărul de şomeri. Şomerii din mediul urban alcătuiesc 55,6% din total. Din punct de vedere al relaţiei cu piaţa muncii, în cadrul populaţiei inactive, BNS distinge două categorii importante. Persoane descurajate în a găsi un loc de lucru dorit au fost înregistrate circa 38 mii. Numărul persoanelor declarate de către gospodării plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru este de 272,5 mii persoane. Conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Moldova, în perioada ianuarie-aprilie curent în structurile sale teritoriale au fost înregistrat 9,4 mii locuri de muncă vacante, dintre care 6,3 mii destinate muncitorilor, iar altele 3,1mii – specialiştilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.