Cresc investițiile în energia regenerabilă

Investițiile în energia regenerabilă sunt în creștere, inclusiv datorită schemelor de sprijin oferite producătorilor eligibili mici. Potrivit autorităților, aceste inițiative contribuie la diversificarea surselor de energie și la reducerea dependenței de importuri, considerate obiective importante pentru securitatea energetică a statului, transmite IPN.

Agenţia naţională pentru reglementare în energetică subliniază că datorită schemei de sprijin "tarif fix", numeroși investitori au fost motivați să dezvolte centrale electrice fotovoltaice. Până în prezent, au fost construite și puse în funcțiune centrale cu o capacitate de 132,5 MW, dintr-un total alocat de 155 MW. Diferența de 22,5 MW urmează să fie realizată până la sfârșitul acestui an. Aceste instalații vor genera anual aproximativ 159 milioane kWh de energie, suficient pentru alimentarea a circa 112.000 de gospodării casnice.

Pe lângă energia solară, Republica Moldova investește și în energia eoliană. ANRE a confirmat statutul de producător eligibil mic pentru dezvoltatori care vor construi centrale eoliene cu o capacitate totală de 32 MW. Proiectele aprobate în 2020 trebuie finalizate până la sfârșitul anului 2025, în timp ce cele aprobate în 2024 și 2025 vor fi puse în funcțiune în 2026 și 2027. Aceste centrale vor produce anual circa 84 milioane kWh de energie, echivalentul consumului pentru 59.000 de gospodării.

Autoritățile au anunțat că plafonul maxim de capacitate pentru instalațiile eoliene mari a fost atinsă, fiind aprobat statutul de producător eligibil mic pentru trei proiecte a câte 4 MW. Totuși, mai este loc pentru dezvoltarea altor tehnologii regenerabile, cum sunt instalațiile de cogenerare pe bază de biogaz și hidrocentrale mici, unde cotele nu au fost complet epuizate.

Pentru investitorii interesați de proiecte mai mari, Guvernul organizează licitații pentru statutul de producător eligibil mare, oferind 60 MW pentru centrale fotovoltaice și 105 MW pentru centrale eoliene. Scopul este de a atrage investiții suplimentare și de a sprijini tranziția Republicii Moldova către un sistem energetic sustenabil.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică prezintă, pe site-ul oficial al agenției, informații detaliate pentru cei interesați să investească în energie regenerabilă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.