CReDO va testa online gradul de conformitate europeană a candidaţilor electorali

Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO) a lansat un test de evaluare online a gradului de conformare la politicile de integrare europeană a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, dar şi a partidelor din spatele acestora. Testul poate fi accesat pe pagina www.euacum.md şi conţine 12 întrebări cu opţiuni de răspuns. În funcţie de răspunsuri se va stabili cum se poziţionează respectivii candidaţi în raport cu gradul de îmbrăţişare a valorilor şi politicilor europene, dar şi a prevederilor ce se conţin în Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

Într-o conferinţă de presă la IPN, directorul CReDO, Sergiu Ostaf a spus că partidele şi candidaţii au la dispoziţie o săptămână ca să răspundă la întrebări. Acestea sunt formulate din perspectiva cetăţeanului. Sunt propuse şi măsurile solicitate la derularea reformelor care să asigure respectarea drepturilor cetăţenilor prevăzute prin Acordul de Asociere. Candidatul cel mai puţin european nu semnează pentru niciuna din măsuri.

„Prin aceste măsuri noi forţăm fiecare prezidenţiabil să se gândească la cetăţean din perspectiva aceasta şi să semneze pentru aceste măsuri. Presupunem că ar putea să existe unii candidaţi care nu vor semna pentru niciuna din aceste măsuri sau pentru unele din acestea. Va fi foarte interesant să cunoaştem care sunt opţiunile, de ce şi în special argumentarea, explicarea lor, de ce o fac. Testul poate fi completat anonim şi de către cetăţeni, pentru că astfel se pot poziţiona în raport cu procesele importante de reformă şi ulterior vom face o comparaţie despre ce cred oamenii despre drepturile respective şi ce trebuie să facă eventual prezidenţiabilii”, a spus Sergiu Ostaf.

Directorul CReDO a subliniat că o astfel de comparaţie va oferi informaţie foarte utilă, bazată pe argumente legate de ce ar trebui să facă cei care candidează la funcţia de preşedinte, în special cei care sunt în zona procesului de integrare europeană. „Sperăm să putem să structurăm şi gândirea prezidenţiabililor din perspectiva intereselor oamenilor şi a drepturilor acestora. În baza răspunsurilor obţinute vom putea obţine şi un profil al votantului în baza opţiunilor acestora, dar şi al candidaţilor. Vom putea spune că un candidat X este cel mai pro-european deoarece 80 sau 90% din răspunsurile lui coincid cu opţiunile europene”, a explicat Sergiu Ostaf.

Totalizările vor fi făcute într-o săptămână, estimativ pe 27 septembrie.

Directorul CReDO a prezentat şi datele intermediare ale campaniei de informare despre beneficiile integrării europene, iniţiată pe 16 august. Până acum, circa 3 mii de cetăţeni au semnat petiţia de aderare la Uniunea Europeană.

  • sergiu ostaf despre test.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.