Nicio instituţie din Republica Moldova nu este scutită de influenţa politicului, constată experţii Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO). Aceştia vin cu un şir de recomandări în urma efectuării unei analize privind independenţa instituţională a unor autorităţi şi instituţii publice responsabile de implementarea politicilor în domeniul dreptului, transmite Info-Prim Neo. Studiul se referă în special la Procuratura Generală, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Centrul pentru Drepturile Omului, Comisia Naţională pentru Integritate şi Poliţia de Frontieră. „Unele instituţii sunt pasibile unei influenţe mai mari pentru că există mai puţine garanţii. În special cele care raportează instituţional executivului sunt pasibile mai multor influenţe. Totodată, nu sunt scutite de influenţe politice nici instituţiile care raportează Parlamentului”, a declarat luni, 21 mai, la o conferinţă de presă, directorul CReDO, Sergiu Ostaf. Analizând procedurile de numire a directorilor acestor instituţii, Sergiu Ostaf a declarat că, pe lângă calităţile profesionale, criteriile înaintate faţă de candidaţi trebuie să vizeze şi reputaţia profesională, precum imaginea adecvată în societate. Examinarea candidaţilor trebuie să fie pusă în sarcina unei comisii mixte, cu participarea grupurilor profesionale şi a societăţii civile. Potrivit CReDO, mandatul conducătorilor acestor instituţii trebuie să fie mai mare de 4 ani şi preferabil să nu coincidă cu perioada de guvernare a unei majorităţi politice. Cât priveşte autonomia şi independenţa funcţională a instituţiilor în cauză, experţii consideră că legile trebuie să prevadă expres acest lucru. „Legislaţia trebuie să prevadă mecanisme eficiente de protejare a angajaţilor instituţiilor date de influenţa nejustificată din afară şi din interiorul instituţiei. Mecanismele eficiente trebuie să prevadă proceduri accesibile de denunţare a cazurilor date şi declanşarea investigaţiilor operative de documentare a acestor”, a notat Sergiu Ostaf. În ceea ce priveşte controlul extern şi poziţia sectorială, experţii CReDO consideră că modelul de subordonare administrativă şi operativă trebuie înlocuit cu raportarea de performanţă asupra obiectivelor şi sarcinilor de implementare a politicilor formulate pentru aceste instituţii. Raportarea instituţională trebuie să constituie un model modern de cementare a separaţiei funcţiilor de elaborare şi monitorizare a politicilor şi de implementare a politicilor.
CReDO face recomandări pentru independenţa instituţiilor în faţa politicului
-
sergiu ostaf despre influenta politicului.mp3
- 0