Creditorii Combinatului de Produse Cerealiere din Chişinău vor putea revendica doar în instanţă sumele datorate de societate

Statul va achita datoriile istorice ale SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău”, revendicate de mai mulţi agenţi economici, doar în condiţiile în care instanţa de judecată va confirma aceste restanţe, anunţă Serviciul de presă al Preşedintelui. Potrivit sursei citate, Vladimir Voronin a dispus crearea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanţi ai întreprinderii şi specialişti ai Agenţiei Privatizare, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei şi Procuraturii Generale. Comisia urmează până la 15 noiembrie curent să efectueze o analiză detaliată a tuturor tranzacţiilor Combinatului, elucidând care au fost cauzele formării datoriilor creditoare. Şeful statului a accentuat importanţa strategică a întreprinderii vizate, menţionând că înstrăinarea patrimoniului statului la această unitate economică ar fi o ameninţare la adresa securităţii alimentare a ţării, mai ales având în vedere situaţia dificilă creată în Republica Moldova în urma secetei extreme din anul curent. Actualmente 81,2 % din acţiunile Combinatului de Produse Cerealiere din Chişinău sunt transmise în proprietatea statului. Potrivit administraţiei Combinatului, suma datoriilor creditoare ale întreprinderii se ridică în acest moment la 5,2 milioane lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.