Credite şi granturi pentru tinerii antreprenori de la sate

Întreprinderile care activează în zona rurală şi sunt fondate şi administrate de către tineri, cetăţeni ai Republicii Moldova cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani inclusiv, vor avea posibilitate să beneficieze de credite până la 300 de mii de lei, cu o porţiune de grant de 40%. Finanţările sunt acordate în cadrul Proiectului de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltarea Businessului Agricol (IFAD V), lansat recent în Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo. IFAD V este un proiect în valoare de 19,3 mln euro, finanţat de Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă şi cofinanţat cu 4,5 mln euro, sub formă de grant, de către guvernul Regatului Danemarcei pentru susţinerea activităţilor dezvoltate de tinerii antreprenori din zona rurală. Creditele pentru susţinerea tinerilor antreprenori vor fi acordate prin băncile comerciale locale pe termen mediu (până la 5 ani) şi pe termen lung (până la 8 ani). Finanţările urmează a fi utilizate exclusiv pentru procurarea mijloacelor fixe, iar bunurile procurate, potrivit condiţiilor proiectului, vor fi neapărat noi. De asemenea, nu se va permite completarea capitalului circulant al întreprinderilor beneficiare din mijloacele creditelor accesate. Pentru a aplica la IFAD V beneficiarii urmează să contribuie cu mijloace băneşti în volum de nu mai puţin de 10% din costul total al investiţiei. Potrivit lui Victor Roşca, directorul Unităţii de implementare a proiectelor IFAD, dobânda la creditele acordate beneficiarilor, inclusiv tinerilor antreprenori rurali, va fi cu mult mai mică decât cea de piaţă. Întreprinderile care deja au beneficiat de finanţare în cadrul Programului Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) nu pot aplica la componenta IFAD V.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.