Credite de 1,7 mln dolari în infrastructura post-recoltare prin Programul Compact

În cadrul Programului Compact au fost acordate până în prezent credite în valoare de 1,7 milioane dolari pentru construcţia şi utilarea frigiderelor destinate păstrării fructelor şi legumelor în stare proaspătă, precum şi pentru alte investiţii în infrastructura post-recoltare din Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Fondului Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova), frigiderele ce vor fi construite din împrumuturile acordate în cadrul Programului Compact vor avea o capacitate totală de peste 5600 tone şi vor fi gat până la finele anului curent. Acestea vor fi amplasate în raioanele Dubăsari, Edineţ, Briceni şi Ştefan-Vodă. Sergiu Luchiţa, responsabil de programul de credite în cadrul FPM Moldova, a precizat că destinaţia principală a depozitelor frigorifice este pre-răcirea şi păstrarea producţiei agricole în stare proaspătă ceea ce asigură livrări constante către reţelele comerciale, precum şi preţuri avantajoase pentru produsele agricole vândute în perioada extrasezon. În Republica Moldova cel mai frecvent sunt supuse păstrării în depozitele frigorifice merele şi strugurii. De asemenea, din creditele acordate pentru investiţii în infrastructura post-recoltare au mai fost procurate utilaje pentru procesarea legumelor şi fructelor, precum şi mijloace de transport pentru produsele agricole prelucrate. Programul de credite pentru investiţii în infrastructura post-recoltare, în valoare de 12 mln dolari, prevede acordarea de credite în sumă de 50 – 600 mii dolari pe termen de 3-7 ani. Creditele sunt destinate producătorilor agricoli şi agenţilor economici din domeniul agro-alimentar, pentru a susţine investiţiile în dezvoltarea infrastructurii post-recoltare. Programul este gestionat de către Directoratul Liniei de Credite pe lângă Ministerului Finanţelor, iar împrumuturile sunt acordate prin intermediul a 7 bănci selectate. Programul de credite pentru investiţii în infrastructura post-recoltare este o activitate distinctă a Programului Compact, semnat între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul SUA la începutul anului 2010 şi intrat în vigoare în septembrie 2010. Programul Compact prevede în perioada 2010-2015 investiţii de circa 262 mln dolari şi este implementat de Fondul Provocările Mileniului Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.