COVID-19 a făcut încă opt victime. Bilanțul deceselor ajunge la 160

Opt persoane cu vârste între 52 și 83 de ani au decedat sâmbătă, 9 mai, din cauza COVID-19. Bilanțul deceselor ajunge la 160, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în dreapta Nistrului, pe patul de spital s-au stins trei femei și patru bărbați. Patru sunt din Chișinău, iar ceilalți din Glodeni, Strășeni și Călărași. Cel de-al optulea deces, al unei femei de 71 de ani, este confirmat de Ministerul afacerilor interne de facto de la Tiraspol.

Din persoanele care rămân internate, 257 sunt în stare gravă, 21 fiind conectate la respirație asistată.

Vineri au fost externate 99 de persoane. În total 1925 de persoane au fost tratate de COVID-19.

În Republica Moldova au fost confirmate până acum 4 728 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, dintre care 586 în regiunea transnistreană. Dintre cei infectați, 1150 de cazuri sunt în rândul angajaților sistemului de sănătate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.