Cota de imigrare aprobată pentru 2008 este mai mică decât în anul curent

Cota de imigrare în R. Moldova pentru anul 2008 va constitui 2068 de persoane, cu 22 de persoane mai puţin faţă cota stabilită pentru anul curent, transmite Info-Prim Neo. Ministrul economiei şi Comerţului, Igor Dodon a declarat miercuri, 26 decembrie, că în anul curent cota de imigrare a fost valorificată în doar 9 luni, pentru că există o cerere foarte mare de specialişti de înaltă calificare în tot mai multe proiecte investiţionale. Potrivit sursei citate, pentru mărirea cotei de imigrare, se examinează o propunere de modificare a cadrului egal, care să permită stabilirea plafonului de imigranţi în funcţie de necesităţile evaluate pe parcursul anului. În anul 2006, pentru prima dată cota de imigrare în R. Moldova a fost îndeplinită sută la sută. Circa 1 mie de persoane au sosit în RM la muncă, restul – pentru studii şi reintegrarea familiei. În 2005, cota de imigrare, de 2104 persoane, a fost realizată în proporţie de 97 la sută. În acelaşi timp, potrivit datelor oficiale, au fost declaraţi drept plecaţi peste hotare circa 334 mii de moldoveni. Datele neoficiale privind numărul cetăţenilor R. Moldova care se află la muncă în străinătate variază între 500 mii şi un milion. Populaţia RM a scăzut de la 4,4 milioane, la recensământul din 1989, la 3,9 milioane, cifră consemnată de recensământul din 2004. Cota de imigrare este stabilită anual prin lege în proporţie de 0,05 la sută din numărul total de populaţie aptă de muncă din R. Moldova. Conform legislaţiei în vigoare, această cotă nu trebuie să depăşească cifra de 3 la sută din numărul total de populaţie. În alte ţări cifra respectivă constituie 7-8 la sută.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.