Costurile mari la energie împiedică moldovenii să-și sporească eficiența energetică, Banca Mondială

Pe fundalul poverii financiare ridicate a costurilor la energie, un număr semnificativ de moldoveni săraci nu au reușit să-și îmbunătățească eficiența energetică a locuințelor lor. Modernizarea izolației, care poate atenua efectele creșterii prețurilor la energie, nu a fost implementată în aproximativ 56% din gospodăriile sărace din Moldova. Estimările sugerează că renovările la nivel mediu, cum ar fi izolarea pereților, acoperișurilor, subsolurilor, ferestrelor și ușilor, ar putea duce la economii de energie de aproximativ 45%. O spun experții Băncii Mondiale, care consideră că este esențial ca Guvernul să se concentreze pe furnizarea de opțiuni de finanțare accesibile pentru eficiența energetică, pentru a ajuta gospodăriile să gestioneze mai eficient cheltuielile cu resursele energetice, transmite IPN.

În cea mai recentă Actualizare Economică elaborată de către Banca Mondială, se arată că moldovenii mai săraci și cei din mediul rural, care sunt mai puțin susceptibili să utilizeze surse moderne de energie, se confruntă cu dificultăți mai mari în a-și menține casele calde în mod adecvat. Este vorba, de regulă, de clădiri mai vechi, care nu sunt eficiente din punct de vedere energetic și acest fapt duce la costuri mai mari ale resurselor energetice. Tranziția către surse de energie mai moderne, mai curate și mai eficiente din punct de vedere energetic ar putea nu numai să reducă costurile și să sporească rezistența la volatilitatea prețurilor la energie, ci și să ofere o serie de beneficii conexe, inclusiv îmbunătățirea calității aerului, a sănătății publice și a beneficiilor pentru mediu.

Experții BM au venit cu mai multe recomandări. Pe termen scurt, ei consideră că Fondul de reducere a vulnerabilității energetice (EVRF) ar putea fi îmbunătățit prin separarea consumului de energie de subvenții, asigurându-se că asistența ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de ajutor. EVRF consumă cea mai semnificativă parte a bugetului de asistență socială, alături de serviciile de asistență socială. Reformele ulterioare ar putea implica remodelarea acestui fond prin separarea acordării de subvenții de consumul real de energie pentru a stimula consumul eficient. De exemplu, prin introducerea unor norme de consum legate de suprafața încălzită și prin transformarea reducerilor la factura de utilități în beneficii monetizate. Această ajustare poate reduce costurile pentru resurse energetice pentru gospodăriile vulnerabile și poate preveni creșterea excesivă a cheltuielilor a programului, reducând astfel presiunea fiscală asupra bugetului.

În analiză se mai spune că investițiile în măsuri de eficiență energetică vor reduce consumul total de resurse energetice, reducând astfel facturile la energie pentru gospodării și întreprinderi. Aceasta ar putea include inițiative precum îmbunătățirea izolației, modernizarea sistemelor de încălzire și răcire și promovarea aparatelor eficiente din punct de vedere energetic, pe care autoritățile încep să le pună în aplicare. Proprietarii de case cu venituri mici nu au mijloacele financiare pentru a-și renova proprietățile, ceea ce îi împiedică să realizeze beneficiile economice și de altă natură ale modernizărilor eficiente din punct de vedere energetic.

„Chiar și cu subvențiile disponibile pentru energie, resursele financiare limitate ale gospodăriilor sărace îngreunează contribuția acestora la cofinanțarea necesară sau asigurarea unor opțiuni de finanțare accesibile. Băncile ezită frecvent să ofere împrumuturi din cauza acestor obstacole și a altora, cum ar fi lipsa garanțiilor. Punerea în aplicare cu succes a programelor de asistență financiară, cum ar fi subvențiile sau împrumuturile cu dobândă redusă, pentru modernizări eficiente din punct de vedere energetic sau instalații de energie regenerabilă poate ajuta gospodăriile și întreprinderile să investească în măsuri de reducere a costurilor. În plus, creșterea gradului de conștientizare cu privire la practicile și tehnologiile de economisire a energiei în rândul consumatorilor le poate permite să facă alegeri în cunoștință de cauză pentru a reduce consumul și costurile la resurse energetice”, se menționează în Actualizarea Economică.

O altă recomandare a experților ține de îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii energetice, inclusiv a rețelelor de transport și distribuție. Potrivit lor, aceasta va spori eficiența și va reduce pierderile de energie, ceea ce ar putea duce la costuri mai mici pentru consumatori. În plus, este recomandată încurajarea concurenței pe piața resurselor energetice prin simplificarea procedurilor și permiterea implicării sectorului privat poate duce la prețuri mai competitive și la servicii îmbunătățite pentru consumatori. Creșterea ponderii surselor regenerabile de energie în mixul energetic va contribui la diversificarea aprovizionării cu energie și la reducerea dependenței de energia importată, ceea ce ar putea duce în timp la scăderea prețurilor la resurse energetice. Totodată, Moldova ar trebui să ia în considerare posibilele oportunități de finanțare din partea Uniunii Europene și a altor donatori, precum și din partea sectorului privat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE