Corpul European de Solidaritate oferă tinerilor din Moldova oportunități de voluntariat

Tinerii cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani se pot înscrie în Corpul European de Solidaritate, care reprezintă o nouă inițiativă lansată la nivelul Uniunii Europene și care le oferă șansa de a participa la diverse proiecte în calitate de voluntari în statele UE. Doritorii de a se înregistra își pot alege țara în care vor să fie trimiși, ce tip de activitate îi interesează și ce experiență dețin. Proiectul a fost prezentat tinerilor și organizațiilor de tineret sâmbătă, 15 decembrie, în cadrul unei conferințe non-formale, organizate de către Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, în cooperare cu Centrul de resurse pentru Europa de Est și Caucaz SALTO (SALTO EECA), transmite IPN.

Vitalie Cîrhană, coordonator Erasmus+ Youth Info Centru în Moldova, a declarat că în cadrul acestui program tinerii au oportunitatea să facă activități de voluntariat pe termen scurt sau pe termen lung. Prima cuprinde perioade de la două săptămâni până la două luni – perioadă relevantă pentru studenți, de exemplu în vacanța de vară. Pe termen lung, tinerii pot opta pentru o perioadă cuprinsă între două și 12 luni. O oportunitate este că tinerii voluntari nu vor suporta cheltuieli, acestea fiind acoperite de către program. Este vorba despre cazare, masă, cheltuielile de deplasare și banii de buzunar. Voluntarii se implică în activitățile organizațiilor non-guvernamentale din țara gazdă, în funcție de profilul acesteia.

Marina Makarenko, reprezentanta SALTO EECA, a menționat că participanții la program vor avea posibilitatea să se implice în activități de voluntariat în domenii precum educația, sănătatea, integrare socială, sprijinul pentru persoane în etate, protecția mediului etc. Sursa spune că acest program le oferă tinerilor oportunitatea să interacționeze cu tineri din alte state, să-și perfecționeze cunoștințele unei limbi străine, să facă un schimb și la nivel cultural etc.

Gintautas Baranauskas, reprezentantul Delegației UE la Chișinău, a spus că sprijinirea, pin varietatea largă de programe, a tinerilor, și nu doar din Republica Moldova, dar și din regiune, este o prioritate pentru Uniunea Europeană. Printre aceste programe se numără și Erasmus+: Youth in Action și European Solidarity Corps, dar și alte programe de educație și cercetare care vin în ajutorul tinerilor să-și fortifice capacitățile și să devină cetățeni activi. „Educația interculturală și schimbul intercultural reprezintă valori ale Uniunii Europene, de aceea încurajăm și sprijinim diverse oportunități pentru ca tinerii să cunoască multe culturi și să descopere oportunitățile nu doar din țara sa, astfel solidarizându-se cu semenii săi din alte state”, a notat oficialul.

Ion Donea, șeful Direcției tineret din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, a declarat că pentru autorități este important să asigure participarea tinerilor în procesul de luare a deciziilor, dar cel mai important este să asigure mobilitatea tinerilor. Aceasta nu înseamnă altceva decât de a dobândi anumite abilități și competențe, inclusiv experiențe la nivel internațional.

Programul se va desfășura până în anul 2027, iar implementatorii preconizează să implice în această perioadă în jur de 500 de mii de voluntari din toată Europa. Doritorii de a se înscrie la program trebuie să acceseze pagina oficială a programului, să înregistreze un profil indicând competențele pe care le au, activitățile de care sunt interesați, domeniul acestora, dar și țara în care ar vrea să meargă.

  • ion donea despre importanta programului.mp3
  •     0
  • vitalie cirhana despre program.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE